Fragment Omul pădurii


OMUL PĂDURII

DESPRE SCENĂ

Romanul se deschide cu o crimă petrecută în Ilomantsi. Un fost polițist găsește un cadavru carbonizat în pădure și polițistul local îl roagă să participe la anchetă.

Pășesc neauzit pe dalele de piatră care înconjoară casa. Un câine legat cu lanț latră a pustiu și câteva păsări ciripesc în copacii care străjuiesc proprietatea Hennei Viitala. O barcă cu rame e trasă la mal, lângă un mic ponton. Acoperișul cu țiglă gri nu este înalt și când se apropie, Jesse vede o construcție mică, din lemn. Pereții sunt vopsiți în verde, iar ramele geamurilor sunt albe. Câteva trepte, tot din lemn, duc către ușa de la intrare. Bătrânul și Ari dau un ocol casei. În spate se află o mică terasă care are vedere spre râu. Austeră, anexa n-are decât o masă îngustă, două scaune și un balansoar. În afară de lătratul câinelui și clipocitul apei, nu se aude nimic altceva.
— Bună ziua! Jesse Ahtisaari sunt. E cineva acasă?
— Stai, că bat la ușă. Poate n-aude.
Ari urcă, deschide plasa de țânțari și se uită prin geam. Nu vede decât un hol întunecat, care duce către o bucătărie mică. Lovește cu pumnul în toc.
— Doamna Viitala? Henna? trece el la pertu.
Apasă pe clanță și spre surpriza lui, ușa e descuiată. Intră precaut, neștiind la ce să se aștepte. Jesse îl urmează, dar se oprește lângă cuier. Înăuntru miroase a aer închis. Doctorul se gândește să deschidă un geam, dar renunță. Inspectează rapid bucătăria și living-ul, călcând neauzit, fără să atingă nimic. Casa are o singură baie, în care se intră din hol. Cabina de duș e goală. I-a mai rămas de verificat doar dormitorul. Se oprește câteva secunde din mers, întrebându-se dacă să bată sau să intre direct. Recurge la a doua variantă. Camera este goală, la fel ca restul locuinței. Patul este făcut, toate hainele sunt puse la locul lor și miroase a lavandă.
— Sună-l pe Esko, îi spune lui Jesse.
— De ce, e moartă?
— Nici pe departe.
— Esko? spune imediat ce polițistul răspunde la telefon. Suntem la casa Hennei Viitala. Nu e nimeni aici. Nici viu, nici mort.
— Femeia câți ani are? Bate 70?
— Cam așa, da… De ce întrebi?
— Unde să se ducă o femeie de vârsta ei?
— Da’ eu unde mă duc? se rățoiește Jesse.
— Pe tine nu te iau în calcul. Tu ai venit să declari că ai găsit un cadavru carbonizat, de exemplu. Ești o excepție, chicotește Esko.
— Vrei să mă întorc la tine? Sau mă plimb prin împrejurimi, să văd dacă n-o fi prin zonă?
— Dă o raită, dar nu te agita prea tare. Dacă tot nu e, du-te în sat și vorbește cu oamenii.
— Henna are un cumnat, care stă lângă biserică. M-aș opri întâi la el.
— Ok, ne auzim!

SFÂRȘIT

Fragmentul de față face parte dintr-o lucrare de ficțiune. Personajele, evenimentele și dialogurile sunt creionate din imaginația autorului și nu sunt reale. Orice asemănare cu evenimente actuale sau persoane, în viață sau nu, este accidentală sau fictivă. Dreptul scriitoarei Silvia Buzori de a fi identificată ca autor al acestui roman este reglementat de Legea nr. 8/1996 (cu modificările și completările ulterioare) privind dreptul de autor și drepturile conexe (actualizată în 2015). Toate drepturile sunt rezervate.
Fragmentul este oferit cu titlu gratuit pentru cititorii site-ului www.silviabuzori.com. Nicio parte a acestuia nu poate fi reprodusă, copiată, transmisă sau distribuită fără acordul prealabil al autoarei Silvia Buzori. Cererile pentru publicarea acestui fragment, în format e-book sau tipărit, trebuie trimise pe adresa de email.

Fragmente

Lasă un răspuns